Iarna... totul incepe iarna ... afara era o lume de basm, copacii incarcati de zapada si ceata care usor cobora din vazduh reuseau sa creeze o atmosfera de mister impletit cu miros de copilarie.
Ningea peste noi, ningea peste zambete si peste pacatele noastre. Iarna e cu siguranta anotimpul visarii... fulgii de nea se lasau alene peste tamplele noastre incarcate de griji si framantari si se topeau usor lasand in urma lor doar picaturi de apa sacra, lacrimi din ochi de inger...
Dar noi nu mai simtim nici fulgii, nici picaturile de apa, am uitat de mult iernile copilariei noastre ... acum suntem mereu prea grabiti pentru a mai zabovi o clipa in visare ...
Oare chiar am crescut prea mult sa ne mai putem bucura de jocul fulgilor de nea, de padurea ninsa, de amurgul de iarna, de mirosul de mere coapte, de povestile de la gura sobei ?
Nu mai avem timp nici macar o secunda in vartejul vietii noastre sa ne oprim si sa ne inclinam in fata minunilor ce se petrec zilnic sub ochii nostri ?
Si atunci ma intreb la ce se rezuma toata viata asta ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu