Fantezii din calimara

marți, 30 aprilie 2013

Antiprimavara - Adrian Paunescu

 
Antiprimavara- versuri de Adrian Paunescu, cantata de Tudor Gheorghe
 

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuibul li-i stricat la streşini
Şi lîngă mine nu eşti tu.

R. Primăvară, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci, sîntem reci,
Iarnă ni-i pe veci.

Schimbări mai grave decît moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge pînă la prăsele
Ninsoarea intră-n trupul tot
E-un dans de oameni de zăpadă
Ce-mbrăţişarea n-o mai pot.

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi.

La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţï.

duminică, 28 aprilie 2013

Ruga pentru Duminica Floriilor - Ion Minulescu

Dezleaga-ma, Parinte, de ce-am jurat sa fiu
Si iarta-ma ca-n viata n-am fost decât ce sunt -
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Si-un mic vârtej de vânt...

Dezleaga-ma de vina de-a fi-ncercat sa fac
Granit din caramida
Si bronz din baligar,
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac
Si-un Pegas cu-aripi duble din clasicul magar...

Si iarta-ma ca-n viata n-am fost decât asa
Cum te-am vazut pe tine -
C-asa credeam ca-i bine!...
Dar azi, când vad ca-i altfel de cum am vrut sa fie,
Stropeste-mi ochii, Doamne, cu stropi de apa vie,
Reteaza-mi mâna dreapta
Si pune-mi straja gurii,
Alunga-mi nebunia din scoartele Scripturii
Si-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta
Si fa sa uit c-odata am fost si eu ca Tine!...

joi, 25 aprilie 2013

Descantec de ploaie - Ana Blandiana

Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfârsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Îmi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, înalta,
Îmi place sa le rup firele si sa umblu cu ele în dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urât sa spui “Sunt cea mai frumoasa femeie”,
E urât si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci când ploua,
Numai atunci când ploua,
Sa rostesc magica formula “Sunt cea mai frumoasa femeie”.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii în par,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vânt
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Si tu stii ca te-astept,
Sunt cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sunt îndragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile, înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei…


Superbe versuri !

Si varianta cantata de Maria Magdalena Danaila:
 

miercuri, 24 aprilie 2013

Lolita - Vladimir Nabokov

" Lolita, lumina a vietii mele, vapaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta: vârful limbii executa o miscare în trei timpi, coborând pe valul palatului ca sa atinga, la timpul trei, dintii. Lo. Li. Ta.
Dimineata, era Lo, pur si simplu Lo. Cum statea în picioare, un metru cincizeci în sosete. Era Lola, când purta pantaloni pescaresti. Era Dolly, la scoala. Dolores era ea în împrejurari oficiale. Dar, în bratele mele, era întotdeauna Lolita.
A mai fost«cineva înaintea ei ? Da, da, a fost. De fapt, poate n-ar fi existat o Lolita daca, într-o vara, initiatica, n-as fi iubit o anumita fetita. într-un principat la tarmul marii. Dar când ? Când ? Demult, cu ani si ani înainte de nasterea Lolitei. Câti ani? Aproape vârsta mea din acea vara. Stilul prozei fantastice este acela al unui ucigas.
Doamnelor si domnilor jurati, proba numarul unu este ceea ce au pizmuit serafimii, dezinformatii, naivii, nobil înaripatii serafimi. Priviti aceasta împletitura de spini."
 
 
" Mi-am acoperit fata cu mâna si m-au podidit lacrimile, cele mai fierbinti lacrimi din viata mea. Le simteam cum serpuiesc printre degete si se scurg pe barbie si ma ard si nasul mi s-a înfundat si nu ma puteam opri si atunci ea mi-a atins cu degetele încheietura mâinii.
- Nu ma atinge, simt ca mor, am zis. Esti sigura ca nu vrei sa vii cu mine ? Nu-mi lasi nici o speranta ca ai sa vii? Spune-mi macar atât.
- Nu, spuse ea. Nu, dragule, nu. Nu-mi spusese niciodata dragule.
- Nu, zise, nici nu se pune problema. Mai degraba ma întorc la Cue. Vreau sa zic... îsi cauta cuvintele. I le-am suplinit mintal ("El mi-a frânt inima. Tu mi-ai distrus, pur si simplu, viata !"). "
 
 
" Asadar, asta-i povestea mea. Am recitit-o. Are în ea crâmpeie de suflet, suvite de sânge si gânganii verzi, stralucitoare. în momentele cruciale ale istorisirii, simt cum eul meu alunecos fuge de mine cufundându-se în ape mai întunecate, mai sumbre, pe care nu ma încumet sa le sondez. N-am vrut sa ranesc pe nimeni si, de aceea, multe lucruri si persoane ramân învaluite în mister. în ce ma priveste, am cochetat cu multe pseudonime pâna sa nimeresc unul deosebit de sugestiv. Exista în notele mele "Otto Otto" si "Mesmer Mesmer" si "Lamber Lamber", dar, din anumite motive, alegerea facuta de mine exprima cel mai bine nemernicia."
 
" Ma gândesc la zimbri si la îngeri, la taina colorantilor rezistenti, la sonetele profetice, la refugiul oferit de arta. Este singurul fel de nemurire de care ne vom bucura si tu, si eu, Lolita mea."

 
 

   Vladimir Vladimirovici Nabokov s-a nascut pe 23 aprilie 1899, la Sankt-Petersburg, într-o familie foarte cultivata. în 1919, Nabokovii sunt nevoiti sa emigreze. Tatal scriitorului este ucis de un fanatic rus în 1922, la Berlin. Vladimir Nabokov a primit o educatie îngrijita, ajungând sa stapâneasca impecabil germana, franceza si engleza. Studiaza limbile slave si romanice la Trinity College din Cambridge pâna în 1922. Apoi locuieste la Berlin (1923-l937) si Paris (1937-l940), scriind cu fervoare, în rusa, opt romane, zeci de povestiri, sute de poeme si câteva drame. în 1925, se casatoreste cu Vera Slonim. îsi întretine familia din traduceri, lectii de engleza si tenis, precum si ca autor de cuvinte încrucisate în rusa si ca analist de sah.
 
  In 1940, pleaca în America, de teama sa nu fie trimis într-un lagar de concentrare. Preda la Wellesley, Harvard si Stanford. Intre 1948 si 1959, este profesor de literatura rusa la Corneli University. Pasionat de entomologie, Nabokov descopera în 1944 o (sub)specie de fluture care-i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov.
 
  Nabokov a tradus în engleza Evgheni Oneghin de Puskin si Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucrari de critica literara, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru întelegerea artei sale.
 
  Din seria rusa a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Masenka (1926), Rege, dama, valet (1928),Apararea Lujin (1930), Camera obscura (1932), Disperare (1934), Darul (1937), Invitatie la esafod (1938).
  Dupa stabilirea în Statele Unite, începe stralucita sa cariera de romancier în limba engleza. Publica:Adevarata viata a lui Sebastian Knight (1941), Bend Sinister (1947), Lolila (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman în versuri, cu adnotari), Ada (1969), Lucruri transparente(1972) si Privindu-i pe arlechini (1974). în 1967, îi apare volumul autobiografic Vorbeste, memorie.
  Nabokov a primit National Book Foundation Medal. Moare în Elvetia, la Montreux, în 1977.
 
  Din cauza subiectului sau extrem de socant -dragostea morbida a unui barbat matur pentru o fetita de doisprezece ani -, romanul Lolita a fost respins de editori, fiind publicat în Statele Unite abia dupa aparitia sa în Franta. Ritmurile cartii sunt cele ale povestilor mitologice despre fauni si nimfe. Nabokov a împrospatat limba engleza folosind denotatiile cuvintelor apte sa echivaleze plasticitatea limbii ruse si umorul gogolian. Lolita a cunoscut doua ecranizari mult comentate: cea a lui Stanley Kubrick din 1962, cu James Mason, Sue Lyon si Shelley Winters în rolurile principale, si cea a lui Adrian Lyne din 1998, cu Jeremy Irons, Dominique Swain si Melanie Griffith.



 

Imbratisarea - Nichita Stanescu

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Umbra- Adrian Paunescu

Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu

Şi-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu

<
Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă
>

Flămînd de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorît
Cînd zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur cu-o umbră şi-atît
Mă satur cu-o umbră şi-atît

Şi sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborît
Tu umbră tăcută si dragă
Aşează-ţi fularul la gît
Aşează-ţi fularul la gît

<
Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă
>

O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atîta de rău că e bine
E-atîta de mult da că e nu

Bacovia-şi iese din sine
Şi rîde in "a" şi în "u"
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu
Şi umbra aceea eşti tu.

<
Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă
>


Si cantata de Nicu Alifantis:

http://www.youtube.com/watch?v=kDdpKCqsZV8

miercuri, 13 martie 2013

Din poeziile copilariei - de primavara : Otilia Cazimir - "De pe-o Buna Dimineata"

De pe-o „buna dimineata”
Cu tulpina de cârcel,
A sarit un gândacel
Cu mustatile de ata.

Alti gândaci, marunti si rosii,
Care-si poarta fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnorosii!

Iar pe-un fir de papadie,
Ce se-nalta, drept, din iarba,
Suie-un carabus cu barba,
În hainuta aurie.

Suie, mândru si grabit,
Sa vesteasca-n lumea mare:
- Preacinstita adunare,
Primavara a sosit!

marți, 12 martie 2013

Fata cu vioara - de Radu Stanca

-ramane una dintre poeziile mele preferate - cu ea se deschideau mereu serile de poezie in La Port. Petra stia atat de bine sa faca o atmosfera de basm acolo, stia atat de bine sa aleaga poeziile pe care le citea. Abia astept sa mai merg la seri pe taramul poeziei pt ca anul acesta nu am reusit sa ajung inca...  De acolo mi-au ramas intiparite in suflet mai multe poezii dintre care si Fata cu Vioara a lui Radu Stanca pe care am auzit-o pentru prima oara citita de Petra.
 
 
Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

Căci tatăl ei, un jidov scund, urât,
Murind, îi hărăzise într-o seară,
Să nu trăiască după el decât
Atâta timp cât va cânta la vioară!

De-aceea, zi de zi, până-n amurg,
Pe străzi, prin pieţe, dornică de viaţă,
Cânta din răsputeri în vechiul burg,
Cânta prin soare, viscole sau ceaţă...

De-aceea alerga necontenit,
Mergea mereu cu vioara sub bărbie,
Îşi aiura descântecul smintit,
Se prăvălea în el ca-ntr-o orgie!

Dar într-o noapte, de prea mult cântat,
Deodată toate corzile plesniră!
Un vaier scurt şi-un ţipăt încleştat
În cerul pulmburiu se-ncolăciră!..

Atunci, cu ochii mari, înspăimântaţi,
Din părul blond îşi smulse patru fire...
Şi voi râdeaţi, nebunilor! Râdeaţi!
Fecioara însă, ea cânta-n neştire...

Ce cântec pur şi nemaiauzit!
N-o să vi-l spun, căci nu se poate spune!
Dar prea mult timp, pe lemnul istovit
Nu dăinuiră nici aceste strune...

Nici ele nu putură, prin alei,
Să-i prelungească marea agonie...
Şi-acum fecioara doarme-n racla ei
Ca o vioară frântă în cutie!

luni, 11 martie 2013

Cand ai nevoie de dragoste - Mircea Cartarescu

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Taramul fermecat

   Fetita era imbracata intr-o rochita alba, diafana, parea o zana. A intrat in liftul transparent de sticla care o va duce in siguranta in lumea ei magica , lumea care de mult o asteapta. Nici o urma de teama nu se strecura in sufletul ei in acele momente. Stia ca totul va fi bine in cele din urma, ca va ajunge acolo unde trebuie.
   Asadar se instala in liftul care cobora lin, usor in inima stancii. Muntele se despartea pentru ca liftul sa poata incapea printre colturile dure de stanca. Fetita putea vedea prin transparenta liftului inima muntelui.Calatoria nu va mai dura mult. La un moment dat liftul incetini si fetita stia ca in curand va trebui sa coboare. In final liftul se opri, usile sale masive de sticla se dadura la o parte.
   In fata ochilor fetitei se deschidea o lume de basm, era lumea ei, locul in care trebuia sa ajunga de atata timp !
   Inima i se umplea de pace si o nespusa bucurie incepea s-o invaluie.
   A coborat din lift iar acum calca pe iarba verde; era desculta si simtea iarba sub picioarele sale firave ca un covor moale si pufos. Se afla intr-o poienita la marginea careia se inaltau copaci seculari pana la cer.
   Putea vedea casutele atat de minutios sculptate din ciupercute cu palarii rosii si bulinute albe, florile multicolore si parfumate care inconjurau poienita, cerul atat de albastru, atat de senin...
   Printre copaci zari iepurasi albi si caprioare, iar deasupra ei fluturi viu colorati si pasari fantastice isi impleteau zborul. Fetita se bucura de toate aceste minuni care ii luau ochii. Aici se simtea in siguranta.
   Atingand cerul cu palmele sale mici putea vedea cum din loc in loc se formeaza curcubee stralucitoare si norisori pufosi incep sa coboare atingandu-i cu delicatete tamplele. Soarele se cernea atat de frumos printre ramurile copacilor, formand un joc de lumini si umbre. Razele lui calde dezmierdau intreaga natura.
   Fetita s-a asezat pe iarba moale si asculta atenta- in apropiere se auzeau ciripiturile pasarilor si un izvor cu apa curata ca lacrima susotea lin.
   La un moment dat observa o poteca din pietricele care serpuind printre tufele incarcate cu flori ducea la o casuta. O lua intr-acolo si cum calca pe pietricele putea vedea cum acestea se lumineaza sub pasii ei- " Doamne cat de frumos ! " exclama fetita plina de uimire. Poteca incepu sa urce usor si dupa putin timp, fetita ajunse in dreptul casutei. Era cel mai dragut lucru pe care il vazuse vreodata- o casuta sculptata din trunchiul unei ciupercute, cu acoperis rosu cu buline albe si ferestre rotunde, micute prin care lumina soarelui patrundea cu sfiala in interior.
   Prin usa intredeschisa strabatea pana la ea o imbatatoare aroma de tarta cu mere. Era pregatita sa intre- cineva cu siguranta o astepta.
   Puse usor mana pe clanta sa poata deschide mai bine usa dar cand sa puna piciorul pe prag o voce cunoscuta exclama " acum voi numara de la 1 la 10... si cand voi ajunge la 10 vei reveni alaturi de mine in aceasta camera ... inspira profund, mentine aerul, expira ... "

sâmbătă, 16 februarie 2013

Autopsia sufletului

Te-ai gandit vreodata cum ar fi sa asisti la autopsia propriului tau suflet ?
Imagineaza-ti pentru o clipa - e in fata ta, pe masa de birou, asezat intre atlasul de anatomie si cana cu cafea...
Il poti lua in palme, il poti cantari, ii poti aprecia consistenta, ii poti observa forma, culoarea, ii poti simti mirosul...
Si acum, curaj! e momentul sa iei bisturiul si sa faci prima incizie !
Esti curios de ce ai putea descoperi inauntru ?
Dar ai grija ! Inainte de toate trebuie sa stii ca prin acea taietura s-ar putea sa curga toate visele, sperantele, iluziile ... si odata inceput acest proces cu siguranta este ireversibil. Vei avea nevoie de mult curaj sa mergi mai departe; sufletul tau va fi disecat in mii de bucatele si apoi reconstruit - oare chiar esti pregatit pentru ce va urma ?

miercuri, 13 februarie 2013

Aripile - Virgil Carianopol

Nu-mi pune aripi! - am strigat
spre îngerul ce mă ţinea
când îmi vâra aripi cu sila
şi-n umeri mi le îndesa.

Nu vreau!
Dar el, cu o răbdare
pe care numai îngerii o au
Nu mă lăsa, deşi din ele,
Spuneam că nu ştiu cum să dau...

N-auzi?? - strigam.
Tocmai cu mine?
Nu fi aşa ne-ndurător!
Nu le strica, le pui zadarnic.
Eu niciodata n-am să zbor!

Eşti surd?? l-am zguduit lovindu-l.
Dar el tot mai aprins lucra.
Ştia că voi avea nevoie
Ştia c-odata voi zbura! .....

marți, 12 februarie 2013

Ante (i) Valentine`s Day

Ca in fiecare an de altfel ,incep sa ma irit "la culme" in apropierea memorabilei zile de 14 februarie ... totul devine atat de comercial, atat de mult prost gust ma inconjoara incat simt ca mi se face greata si ma cuprinde o furie pana in maduva oaselor.
Peste tot numai inimioare rosii, trandafiri, cutii de ciocolata la reduceri, ursuleti de plus si altele din aceeasi categorie, totul "strigand in gura mare" : KITSCH !
Subit, pe data de 14 februarie, in fiecare an, lumea isi aminteste ca iubeste ... si mai mult decat atat pentru a fi in trend trebuie sa si cumpere ceva rosu/roz persoanei "iubite" pentru a demonstra asta...
Totul se reduce la un sablon, nu mai vezi nimic original. Avem nevoie de o zi pe an in care sa ne demonstram iubirea si in rest putem sa ne uram cat vrem, sa ne comportam oribil unii cu altii chiar sa pornim razboaie mondiale intre noi daca asta vrem ... conteaza ca de Valentine`s Day totul a fost numai o inimioara rosie si o petala de trandafir ...
Ma simt profund dezgustata de tot ceea ce se petrece in jurul meu !

Cantec de dor - Nichita Stanescu

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

luni, 11 februarie 2013

Precautie - Marin Sorescu



M-am imbracat c-o armura
Facuta din pietrele ce-au ramas

Dupa ce a trecut apa. 

Mi-am pus o pereche de ochelari
In ceafa,

Ca sa pot vedea numai
Cu mintea
De pe urma.

Mi-am protejat
Mainile, picioarele, gandurile
Nelasand nici un loc liber

Care sa poata fi atins de mangaieri
Ori de alte otravuri.

Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasa
De broasca testoasa
Ce-a trait 800 de ani.

Cand totul a fost gata
I-am raspuns tandru:
- Si eu te iubesc.



- o poezie foarte draga mie, si vor mai urma si altele :)

Prolog de iarna

Iarna... totul incepe iarna ... afara era o lume de basm, copacii incarcati de zapada si ceata care usor cobora din vazduh reuseau sa creeze o atmosfera de mister impletit cu miros de copilarie.
Ningea peste noi, ningea peste zambete si peste pacatele noastre. Iarna e cu siguranta anotimpul visarii... fulgii de nea se lasau alene peste tamplele noastre incarcate de griji si framantari si se topeau usor lasand in urma lor doar picaturi de apa sacra, lacrimi din ochi de inger...
Dar noi nu mai simtim nici fulgii, nici picaturile de apa, am uitat de mult iernile copilariei noastre ... acum suntem mereu prea grabiti pentru a mai zabovi o clipa in visare ...
Oare chiar am crescut prea mult sa ne mai putem bucura de jocul fulgilor de nea, de padurea ninsa, de amurgul de iarna, de mirosul de mere coapte, de povestile de la gura sobei ?
Nu mai avem timp nici macar o secunda in vartejul vietii noastre sa ne oprim si sa ne inclinam in fata minunilor ce se petrec zilnic sub ochii nostri ?
Si atunci ma intreb la ce se rezuma toata viata asta ...